„ Tot ce este măreţ şi important numai uniţi putem să realizăm,noi grecii” a reiterat preşedintele Republicii Prokopis Pavlopoulos  în discursul rostit la congresul ştiinţific cu titlu „Nikos Kazantzakis şi Politica” lucrările căruia au demarat azi la Muzeul Acropole din Atena, prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea  Societăţii Internaţionale a Prietenilor lui Nikos Kazantzakis.

Preşedintele Pavlopoulos a subliniat că în anumite  momente critice prin care a trecut naţia şi au coincis cu viaţa lui, acesta a părăsit atitudinea sa ascetică şi a militat cu toate puterile sale psihice şi corporale pentru Patria noastră şi pentru poporul nostru.

Prokopis Pavlopoulos a remarcat că „Nikos Kazantzakis nu a fost un „scriitor politic” în sensul convenţional al cuvântului. Însă în  opera sa literară este prezentă această noţiune la fel cum este de altfel şi cea a religiei. Îl pătrunde şi îl inspiră de la început până la sfârşit”..

„Kazantzakis a apărat în primul rând Libertatea, deoarece ea având, ca forţă motrice Spiritul, poate duce la Adevăr”, a conchis Preşedintele.