Optimist că cifrele vor fi pozitive și se va evita o nouă tăiere de pensii din 2019, ”o măsură de care nu avem nevoie  și care nu contribuie nici  la creșterea economiei ea nefiind o reformă structurală”, s-a  înfățișat  premierul la un interviu susținut pentru Euronews.

Premierul a remarcat că scopul și strategia guvernului este întregirea mandatului guvernamental și a subliniat că țara a finalizat programul de ajustare economică, a ieșit din memorandumuri, a devenit o țară normală cu anumite restricții firește așa cum de altfel se prevede pentru toate țările europene.

În discursul susținut marți în plenul Parlamentului Europei, și apoi la întâlnirea cu președintele parlamentului  Antonio Tajani premierul  a descris viziunea sa pentru Europa pe care o va servi ca cetățean european în baza unui contract social și va reuni principiile fondatoare cu valorile europene.

Alexis Tsipras a remarcat că trebuie să se gestioneze cât mai eficace problema migrației iar  Tratatul de la Doublin -II să fie revizuit într-un spirit colectiv.