În data de 18 mai 2018, la nivel mondial se serbează „Ziua Internațională a Muzeelor”. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor, 18 mai, accesul este gratuit la toate Muzeele din teritoriu.

Ziua Internaţională a Muzeelor este o sărbătoare cu o lungă tradiţie în întreaga lume, iniţiată de către Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Aceasta a fost organizată pentru prima dată în 1977 şi este sărbătorită în fiecare an în ziua de 18 mai  cu scopul de a recunoaște rolul acestor instituții în dezvoltarea societății. În această zi, arta, știința şi istoria sunt celebrate în toată lumea, prin programe speciale.

În fiecare an , Ziua Internațională a Muzeelor este sărbătorită în jurul unei anumite teme care vizează promovarea instituţiilor în societate. Aflată la a 34-a aniversare, evenimentul din acest an se desfăşoară sub tema “Museum collections make connections”.

Această temă aminteşte că muzeele sunt instituţii vii, care formează legături între vizitatorii, generaţiile şi culturile din întreaga lume, prin prezentarea artefactelor din vremuri demult trecute şi din ţări diferite.

În același timp în perioada 8-23 mai muzeele din teritoriu vor organiza împreună cu alți factori culturali, expoziții, programe educaționale și manifestații  culturale special dedicate acestei sărbători mondiale a Culturii.