Cel puţin 16 emigranţi printre care şi un copilaş şi-au pierdut viaţa ieri într-un naufragiu în apropiere de insula Lesvos. 7 persoane sunt date dispărute şi doar două femei au fost salvate, una dintre ele  fiind însărcinată.

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi a solicitat căi de transport legitime şi sigure pentru emigranţi.

Malta, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, propune oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro, timp de 5 ani, pentru fiecare imigrant primit peste cotele stabilite de Comisia Europeană.

Aceste sume suplimentare vor fi plătite din sancțiunile aplicate statelor care nu primesc refugiați – sancțiuni ce se ridică tot la 60.000 de euro pentru fiecare refugiat.

Statele membre ar urma să fie obligate legal să primească cel puţin jumătate din cota stabilită de Comisia Europeană. Ţările care vor primi extracomunitari peste cotele stabilite vor beneficia de 60.000 de euro pentru fiecare imigrant timp de cinci ani.

De cealaltă parte, statele care vor refuza imigranţii ar urma să achite 60.000 de euro pentru fiecare imigrant respins.

În prezent, statele care nu primesc imigranţi în virtutea cotelor fixate de Comisia Europeană riscă amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare extracomunitar respins.

Anul acesta, în septembrie, expiră programul de relocare inițiat în 2015, a cărui țintă era preluarea din Italia și Grecia a 160.000 de imigranți.