“În cazul în care nu va exista o soluţie pentru datoria Greciei nu vom implementa măsurile” a fost mesajul premierului, care a calificat acordul negociat de executivul elen cu instituţiile, biletul de exit al ţării din programul  de ajustare economică şi tutelă.

La un interviu pentru ANT-1 premierul s-a înfăţişat sigur de întregirea iminentă a evaluării. “Avem déjà acordul politic şi până la 22 mai vom avea şi acordul ethnic şi în curând şi acordul pentru datorie”.

Premierul  a blamat atitudinea afişată de opoziţie, care nu admite rezultatele economice obţinute de cabinetul SYRIZA-ANEL şi care a făcut presiuni în trecut, spunând ipocritic că “trebuie încheiate negocierile cât mai repede”.

Referitor la surplusul primar pentru 2016, Alexis Tsipras a menţionat că “dacă nu ar fi fost atinse obiectivele am fis fost o minge de ping pong între dna Lagarde şi dl Schauble”.

Interviul premierului a generat reacţii puternice în rândul opoziţiei.

ND comentând a afirmat că a fost un fel de apologie deplorabilă plină de minciuni, aroganţă şi cinism din partea unui premier enervat care a evidenţiat „goliciunea  lui politică”.

„Dl Tsipras a încercat din nou să înşele cetăţenii” a comentat PASOK.
Noua rundă de negocieri între guvernul elen şi instituţii la nivel de experţi pentru încheierea evaluării  până la lucrările EG din 22 Mai s-a  focalizat ieri pe chestiunile legate de Fondul de Privatizări şi pe energiei.

În paralel cu a doua evaluare derulează şi efortul FMI-BCE şi ESM pentru găsirea unei linii comune privind măsurile pe termen mediu pentru datorie.