O satisfacţie absolută în rândurile executivului elen a generat mesajul lansat de preşedintele Obama creditorilor internaţionali ai Greciei privind uşurarea datoriei publice elene.

La conferinţa de presă comună preşedintele Obama a subliniat că austeritatea nu este reţeta dezvoltării şi a sosit momentul să existe un acord între Grecia şi instituţii. Preşedintele american nu a omis să sublinieze că “ drumul este dificil pentru Grecia însă guvernul elen are voinţa să facă Grecia mai competitivă şi să atragă investiţii dacă părţile implicate în datoria Greciei ar putea ajunge la o soluţie viabilă în cursul anului viitor”.
El a subliniat progresele recente făcute de Grecia, ”în vremuri foarte dificile din punct de vedere economic. ”Suntem mulțumiți de progresele realizate”, în pofida provocărilor importante care vin, și intenționăm să rămânem alături de poporul grec,, a afirmat președintele american.

Barack Obama a exprimat „recunoștința lumii față de Grecia pentru compasiunea sa și modul în care a gestionat criza refugiaților”. „Este important să nu lăsăm o singură țară să poarte întreaga povară a acestor provocări”, a mai spus.
La rândul său prim ministrul Alexis Tsipras s-a înfățișat optimist că cancelarul german Angela Merkel se va convinge că „economia elenă şi societatea nu mai rezistă o austeritate şi mai mare”şi se va pune de accord cu uşurarea datoriei .
,,A sosit momentul să se implementeze  măsurile de care are dreptul Grecia:  reducerea consistentă a datoriei, redeterminarea excedentelor bugetare convenite şi aderarea ţării la programul de relaxare cantitativă (QI)”,a mai spus Alexis Tsipras. Premierul a punctat rolul geostrategic al ţării care constituie pilonul fundamental pentru pacea, stabilitatea şi securitatea din regiune.
,,Grecia va avea întotdeauna sprijinul  şi prietenia SUA în eforturile pe care le depune pentru a avansa..”intenționăm să rămânem alături de poporul grec”, a afirmat președintele American în discursul ţinut la dineul oferit de preşedintele Republicii Prokopis Pavlopoulos.
Preşedintele Pavlopoulos în discursul său s-a referit şi  la nevoia de apărare a statului de drept şi a societăţii accentuând că ,,continuăm ferm cursul nostru în nucleul solid al Europei,,.