Se reuneşte azi Eurogroup pentru a hotărâ deblocarea tranşei de 2,8 mild euro şi totodată pentru  demara a doua evaluare a programului de ajustare bugetară.

Ministrul de Finanţe şi ministrul supleant de Finanţe Efkleidis Tsakalotos şi respectiv Yiorgos Chouliarakis au avut la Washington o serie de contate cu înalţi demnitari şi  reprezentanţi ai instituţiilor de credit cărora a avut ocazia să le prezinte progresul înregistrat în implementarea prior actions care va permite eliberarea tranşei şi care va deschide calea pentru începerea celei de-a doua evaluări a programului economic şi a uşurării datoriei suverane a  Greciei.

Diferenţele privind modul în care percep creditorii viabilitatea datoriei elene şi plafonul surplusurilor bugetare au fost  chestiunile care au făcut obiectul unor dispute între Fondul Monetar Internaţional şi ministrul de Finanţe a Germaniei Wolfgang Schauble care a insistat că mai întâi trebuie implementat programul şi apoi  dezbaterea privind uşurarea datoriei publice a Greciei.

Partea germană a lăsat deschisă,  cu câteva notificări, eventualitatea deblocării graduale a  banilor în contul Greciei.
Fondul Monetar Internaţional a comunicat că intenţionează să sprijine Grecia nu numai în calitate de consilier economic ci şi financiar cu un nou acord, dezminţind publicaţii apărute în Reuters potrivit cărora Fondul se va retrage de la programul Greciei sau va avea un rol limitat.