Ministerul Afacerilor Externe a Turciei comentând ieri seară declaraţii ale ministrului adjunct  al Marinei şi Politicii Insulare Nektarios Santorinios privind valorificarea a 28 de mici insule din Egeu,  a spus că ele sunt „formaţiuni geografice litigioase”.

În acelaşi document turcesc care adresează   o scrisoare parlamentului elen Grecia este avertizată să nu avanseze la implementarea unor proiecte de construcție în Egeu aşa cum a anunţat cu câteva zile în urmă ministrul adjunct al Marinei şi Politicii Insulare. Această nouă provocaţie vine chiar în momentul în care se află în evoluţie la Geneva negocierile pentru problema reunificării Ciprului.

Pentru Grecia nu există zone litigioase în Egeu, toate sunt consolidate prin Tratate internaţionale şi în baza lor organizăm strategia noastră” a declarat ministrul adjunct al Apărării Naţionale Dimitris Vitsas subliniind că ministerul de resort şi guvernul vor comenta comunicatul Ministerului Af. Externe a Turciei.