Președintele Republici Cipru Nikos Anastasiadis efectuează  azi o vizită la Atena unde va fi primit de premierul Kyriakos Mitsotakis.

Întâlnirea se va focusa pe coordonarea următoarelor acțiuni comune după convorbirile purtate la Nikosia cu emisarul special ONU Jane Holl Lute în perspectiva reluării negocierilor de soluționare a problemei divizării Ciprului.

Vineri emisarul special ONU Jane Holl  Lute a efectuat o vizită informală la Nicosia unde s-a întâlnit cu liderii celor două  comunități cipriote din insulă respectiv Nikos Anastasiadis și Mustafa Akinci. Într-o scurtă declarație diplomatul ONU a spus că discuțiile purtate au fost  ”serioase și ”suficient” de focusate, efortul părților implicate și a ONU este continuu iar  cei doi lideri s-au angajat să continue acest proces.

Atena și Nikosia  vor trasa o foaie de parcurs în vederea evoluțiilor pentru menținerea, securității, stabilității și coexistenței pașnice în pofida faptului că  Turcia pare hotărâtă să mențină tensiunea din Mediterana de est și din teritoriile ocupate ale Ciprului unde intenționează să deschidă un nou consulat la Famagusta.