Un dispozitiv a explodat în jurul orei 2.37  în apropierea sediului SKAI TV din cartierul Faliro. Explozia a fost foarte puternică  și a provocat mari  pagube materiale. Ferestrele clădirii  cu șase etaje au fost sparte și a fost avariată clădirea în interior.

În posesia serviciilor antitero se află rămășițele dispozitivului exploziv care a fost detonat în cursul nopții  iar autoritățile estimează că au fost folosite peste 5 kgr de material exploziv.

De Autoritățile estimează că este o lovitură profesională ce a fost organizată în amănunt. De la camerele de luat vederi din preajma clădirii s-a constatat că 2 persoane sunt autorii atacului. Primele indicii arată că mișcările lor au fost  bine organizate  de profesioniști  cu mai multe zile înainte.

O persoană necunoscută a avertizat că urma să aibă loc o explozie cu cca 45 de minute înaintea detonării   telefonând  la postul TV Ant1 fără să-și ascundă numărul de telefon.

Metoda folosită arată că Organizația  Militanților Populari- OLA  ar fi autorii atacului.

Poliția a blocat circulația în fața  instalațiilor SKAI  iar ministrul pentru protecția cetățenilor Olga Yierovasili s-a deplasat la fața locului pentru a primi primele informații și a declarat că această lovitură ”rănește democrația”. Întreaga lume politică a condamnat fără echivoc atacul terorist.

Ministrul pentru Politica Digitală Nikos Pappas a declarat pentru ERT că aceste practici sunt condamnabile și a subliniat că atare acte nu au loc în confruntările politice.