A 17a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Salonic ca urmare  pandemiei se va desfășura pentru prima oară virtual. Inaugurarea oficială va fi lansată de președintele Republicii Katerina Sakellaropoulou face azi 19 noiembrie și va dura până pe 29 noiembrie. În paralel va exista și un bogat program de manifestări culturale.

Grație sprijinului  forte venit din partea  caselor editoriale elene și a aportului marilor institute străine din Grecia mulți scriitori greci și străini vor participa on line la o serie de events și manifestări culturale dar și seminarii referitoare la literatura elenă și piața internațională de carte care poate fi accesibilă mai ușor pe care virtuală.

Anul acesta invitată de onoare onorată va fi literatura germană prilej cu care se va face o cunoștință mai amplă și un schimb de cunoștințe între profesioniștii și autorii celor două țări.