Miercuri 18 ianuarie vor continua negocierile la nivel de experţi, pentru găsirea unei soluţii de reunificare a insulei Cipru.

La conferinţa de la Geneva au participat joi 12 ianuarie , pentru prima oară cele trei ţări garante, Grecia,Turcia şi Marea Britanie la nivel de miniştrii de Externe şi au declarat că sunt angajate pentru obţinerea unei soluţii în ansamblu la problema Ciprului.

„Convorbirile menite să pună capăt divizării etnice a Ciprului arată rezultate încurajatoare, a declarat joi, în cadrul unei conferințe deschise la Geneva, secretarul general  ONU, Antonio Guterres, dar care a avertizat  că nimeni nu trebuie să se aștepte la o rezolvare rapidă.

‘Există părți și aspecte care nu ne satisfac, , a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot grec, Nikos Christodoulidis, apreciind totuși ca „pozitiv„primul schimb de hărți și anunțând că „negocierile vor continua”.

Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu a cerut  “o soluție completă care să garanteze egalitatea, drepturile legitime și securitatea părții cipriote turce”, prin “menținerea regulilor de garanții și de securitate ce constituie fundamentele securității și stabilității insulei de 43 de ani” ceea ce de fapt ar însemna non retragerea trupelor turceşti de ocupaţie din Cipru care este una din condiţiile puse de partea greco cipriotă..
Ministrul de Externe al Greciei Nikos Kotzias a subliniat necesitatea retragerii trupelor de ocupaţie turceşti gradual, care va finaliza la o dată stabilită şi  a explicat că acest plan ar putea să se dezvolte sub „umbrela ONU”.